Când se înroşeşte piatra...

...şi marea devine cer, iar cerul, mare

despre Alice...despre mine

Când mă mă gândesc la Alice , mă năpădesc o mulţime de emoţii, de stări care nu prea pot fi explicate. Alice mă emoţionează până dincolo de orice... nu cred că măcar mie mi-aş putea explica. Este persoana care mi s-a lipit de suflet şi pe care o iubesc necondiţionat...iar la mine asta nu prea s-a  întâmplat până acum...O iubesc enorm şi mi-e tare dor de ea, cu toate că nu cred că am stat împreună nici măcar vreo 14 zile până acum...Am un presentiment că acest copil este unul deosebit...are ceva în privire...

Când galben de tot va fi

 " Pentru galbenul ei noroc

   Nu văzu pe pământ alt loc

   Decât inima mea râzând

   Şi-n ea mă lovi căzând "

spre...ÎNCEPUT

Visurile noastre se pot împlini! Orice am dori, dacă dorim cu adevărat se va împlini! Acum sunt sigură de asta. Trebuie doar sa avem curajul de a îndrăzni să cerem ce vrem. Problema adevărată vine atunci când, de fapt, nu ştim ce vrem, când suntem nesiguri. Atunci va interveni eşecul. Dacă nu ne mai lăsăm traşi în mii de părţi, nesemnificative pentru noi, atunci totul va deveni clar şi simplu. Acum, totul pare atât de uşor. În sfârşit, ştiu ce vreau. De fapt am ştiut mereu, dar aveam şcoli de urmat, familie de mulţumit şi o perioadă m-am lăsat absorbită de alte diverse lucruri...Însă, acum sunt fericită că nu m-am pierdut de tot pe drum şi că acum, la sfârşit de scoală, îmi mai aduc aminte de visul meu, ştiu încă de la ce am pornit şi unde vroiam să ajung. Acum, nu mă pot decât bucura că sunt aproape de ÎNCEPUT, de ceea ce mi-am dorit mereu. Calea către orice îţi doreşti este lângă tine în orice moment. Dincolo de poartă este lumea care promite noi orizonturi de cucerit....

Noiembrie în Provence

Da...ca într-o continuă vacanţă...În fiecare sfârşit de săptămână toată Marsilia are treabă: ori la plajă; ori în portul vechi,la o terasă; la muzee; în grădinile care încă au copacii înfrunziţi; ori poate în împrejurimile Marsiliei  la munte, la pădure...

Parcarea este plină în " Les Calanques".Am întâlnit foarte mulţi turişti şi cu toate acestea nu am văzut nici măcar o bucăţică de hârtie. Am văzut, în schimb, rozmarin şi cimbru care cresc precum iarba la noi, aşteptând parcă sa fie culese pentru a da savoare unei farfurii aburinde de Ratatouille. Soarele pare mai prietenos aici, iar oamenii mai buni, mai sănătoşi. Am văzut persoane de vârsta bunicii mele care erau la plimbare, pe stânci, la malul Mediteranei...Poate că noi, românii, avem ceva de învăţat...Poate că ar trebui să ne oprim din a ne plânge de cum viaţa noastră este mizerabilă. Poate că ar trebui să învăţăm să fim mai buni, mai civilizaţi şi poate atunci ne va fi un pic mai bine... Poate că ar trebui să nu ne mai uităm în curtea vecinului şi să crăpăm de invidie, ori să încercăm să îl întrecem...Poate am putea încerca să ne bucurăm că trăim, că avem o ţară atât de frumoasă, în care şi noi ne mai putem duce pe dealuri, câmpii, ori munţi să ne culegem cu mânuţele noastre o mână de ierburi care să ne fericească un prânz...

Uitaţi timp de un sfârşit de săptămână de hipermaketuri, datorii la întreţinere, ori la bănci! Duceţi-vă în schimb la ţară, la bunici, ori pe lângă oraşul în care trăiţi şi bucuraţi-vă ...de o gutuie, de orice vă place vouă acum, în perioada asta!

Încă în vacanţă

Cu luna la fereastră