De mică am crescut cu dorința de a călători, de a cunoaște locuri noi, uimitoare. Totul a început probabil cu Cireșarii, ori cu Jules Verne. Așa am ajuns să urmez cursurile facultății de Geografie, a masterului de Geomorfologie și de Geobiologie...
Geomorfologii, din punctul meu de vedere sunt mai mult artiști decât oameni de știință. Cred îti trebuie multă imaginație să poți înțelege cum s-a format un masiv, sau ce a însemnat criza mesiniană în Europa. Trebuie să ai un ochi anume, să poti vedea terase, morene,ori roci mutonate...Nu mai vorbim de umerii glaciari, falii...Trebuie sa ai o continuă uimire, fascinație și dragoste pentru rocă și formele pe care le ia în natură. E și știință (din păcate, mai puțin pe la noi, în România...) cu calcule, prognoze pentru viitor, studii de risc...
Facultatea de Geografie, nu o faci cu gândul că vei deveni o Elena Udrea, ministrul turismului, ci o faci din dragoste și fascinație pentru natură, pământ...Și totuși, pe holurile facultății văd foarte multe "piți", care speră ca după terminarea facultății, să ajungă directoarea unei agenții de turism, ministrul turismului, ori stewardesă (cel puțin!).
Adevărul este că, în România, un geomorfolog nu are ce munci. Ori te faci profesor, ori lucrezi în cercetare (care pe la noi, de fapt, nu prea există...). Oricum, în ambele situații, cam mori de foame.
Urmezi facultatea de Geografie pentru a nu te pierde, mai apoi, in drum spre Spania, la cules de căpșunele...Trist!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu